Dat la o parte aproape în permanență de către Sorin Cîrțu, George Galamaz (foto, nr. 22) nu mai are viitor la Steaua. Fostul căpitan al Unirii Urziceni a ajuns să nu mai prindă nici măcar banca de rezerve a roș-albaștrilor, iar din vară va pleca din Ghencea cu destinația Cluj: Universitatea Cluj. Adus în vara lui 2010 împreună cu grupul de la Unirea Urziceni, Galamaz n-a apucat să joace în tricoul roș-albaștrilor decât 10 partide din cele 21 de până acum.
În derby n-a intrat nici între rezerve!
Iar dacă precedenții antrenori din acest sezon s-au mai bazat cât de cât pe serviciile fostului căpitan din Liga Campionilor, Sorin Cîrțu l-a exclus aproape mereu din calculele sale. Spre exemplu, în acest retur, Galamaz a disputat doar trei partide dintre care în cea cu Sportul a fost introdus forțat din cauza accidentărilor lui Gardoș și Iliev. În plus, luni seara, în derby-ul cu Dinamo, „Gala” n-a fost trecut nici pe foaia cu rezerve.
„U” l-a mai vrut când evolua la Urziceni
Astfel, tras pe linie moartă de către Steaua, salvarea lui Galamaz poate veni din partea lui Florian Walter. Universitatea Cluj are în acest sezon, după Victoria Brănești, cea mai proastă apărare din campionat, cu 47 de goluri primite, iar oficialii clujenilor și-l doresc în mod special pe fundașul roș-albaștrilor. Și cum la Steaua nu și-a găsit încă un loc, fundașul va părăsi Ghencea imediat după ce campionatul se va sfârși, cu destinația Universitatea Cluj. „Șepcile roșii” nu se află la prima tentativă de a-l aconta pe Galamaz. Atunci când evolua la Unirea Urziceni, el a mai fost inclus pe lista de ținte ale clujenilor. Galamaz va fi iar la o echipă „universitară”, după ce Sportul Studențesc l-a lansat în fotbalul mare.
Bilete în vânzare pentru meciurile cu Gloria și Rapid
Steaua a anunțat, ieri, că s-au pus bilete online în vânzare pentru meciurile Steaua – Gloria Bistrița și Steaua – Rapid. Astfel, pentru prima partidă, tichetele costă: peluze – 10 lei, tribuna a II-a – 15 lei, tribuna I – 20 de lei, tribuna 0 – 40 de lei, fotolii – 75 de lei. Pentru jocul cu giuleștenii, prețurile sunt puțin mai mari: peluze – 15 lei, tribuna a II-a – 25 de lei, tribuna I – 30 de lei, tribuna 0 – 60 de lei, totolii – 100 de lei.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER